Aproape niciun copil nu vrea „la psiholog”. Nu pentru că are ceva cu psihologii, ci pentru că a înțeles că el este problema. De aici pornește tot: copilul trebuie să audă că nu este el problema, ci că ceva este greu (școala, frica, cearta de acasă) și că mergem să găsim ce ajută.
Cum îi spui. Scurt, fără negocieri lungi și fără „nu este nimic grav”. „Am observat că îți este greu cu X. Am găsit o doamnă care știe multe despre copii cărora le este greu cu X. Prima dată merg eu să vorbesc cu ea; apoi mergem împreună, să vezi cum e.” Nu-i promite că este „doar joacă” (adolescenții se simt păcăliți) și nu-i promite că nu va vorbi despre nimic neplăcut.
De ce prima întâlnire este cu tine. La noi evaluarea copilului are două părți: anamneza, separat cu părintele (istoric, școală, familie, ce s-a schimbat și de când) și abia apoi întâlnirea cu copilul. Așa copilul nu ajunge la o persoană străină care nu știe nimic despre el, iar tu pleci cu un raport scris și un plan, nu cu „mai vedem”.
Ce nu funcționează. Mituirea („dacă mergi, primești…”), amenințarea și surpriza (îl duci fără să-i spui unde). Ce funcționează: să meargă o dată, cu tine alături, la un terapeut de copii care știe să facă prima întâlnire suportabilă. Dacă familia are polița anti-bullying UNIQA Asigurări, evaluarea și primele ședințe sunt acoperite.